Un capitol dintr-o carte

...camasa de forta intinsa pe pat, ochelarii sparti sub oglinda. Privea in gol. Copilul cu parul de aur a pierdut astazi un sentiment, o speranta. Ii curg lacrimi pe obraz, dar nu le simte. Trage de mana calda din toate puterile, se zbate si loveste cu picioarele in pamant. S-a lovit de pat si a cazut, cu capul pe pieptul ei. O parte din el inca mai crede ca cea de jos o sa se ridice, ca o sa-l sarute pe frunte. Dar ea nu mai poate. Ea zace cu ochii atintiti asupra cartii cu coperta din argint. Cartea... Cartea are o cruce mare pe ea, si-un semn pus la mijloc. Ultimul cuvant pe care l-a citit din ea a fost : Amin. Si apoi ... a tras !


Septembrie. O galagie infernal de fericita in curtea scolii. Toti fug, se imping, se joaca. Parintii i-au scapat de sub control, insa nu si de sub privire.

- Bine a-ti venit ! vocea in difuzor a domnului director, asta le ura.


Marian uitase cum e sa zambesti, nu intelegea nimic din ce se intampla in jurul sau. Mai avea inca imaginea mamei in minte si intreba cate-o data si acum unde este. Nu-i raspunde nimeni. Tatal sau era plecat... de mult. Nu stia nimic de el, doar cum arata. “M-a lasat pentru alta” – asta imi zicea de fiecare daca cand il intrebam. Desigur acestea erau cuvintele mamei sale, femeia suferea si asta se vede prin ochii copilului. Mai tarziu am aflat de fapt ce se intamplase.

Erau o familie fericita. Erau doi copii in casa, un caine o pisica, un pestisor si bineinteles parintii. Tocmai se mutasera de la tara la oras. Credeau ca job-ul tatalui le va schimba viata in bine. Au lasat o casa mica cu doua camere si o baie in gradina. N-au privit inapoi cand au plecat. Au venit in Bucuresti plini de viata, fericiti, cu-n caine latrand din camioneta la masinile de pe strada. Apartamentul lor avea trei camere si era situat intr-un bun cartier al orasului. “Mama avea o floare, vroaiam sa o miros, dar ma intepa. Cred ca se apara, desi eu nu vroiam sa-i fac rau.” - povestea Marian plangand.



:) Atat pt moment. e cu: "va urma" puuuup